Go to Top

S-a desfășurat cursul experților juniori sârbi

Mari și miercuri, 28 și 29 mai în încăperile Camerei Economice Regionale Pančevo s-a desfășurat cursul experților juniori sârbi în cadrul proiectului „Sprijin întreprinderilor mici și mijlocii – promotorul dezvoltării regionale”.

Experții junior sârbi sunt tineri cu pregătirea școlară superioară, neangajați, oameni interesați pentru dobândirea de cunoștințe și aptitudini noi, precum și aplicarea lor în practică. Proiectul transfrontalier facilitează unui grup de 10 experți junior ca prin acest curs de două zile să se pregătească pentru vizitarea întreprinderilor, respective pentru participarea în procesul de mentorat pe teritoriul Banatului de Sud.

DSCF0017

Cei care țin cursurile – experții seniori sârbi sunt oameni de afaceri cu experiență îndelungată în justiție, economie și management, care au avut sarcina ca în cursul acestei activități la proiect să apropie și clarifice experților seniori tineri termenul de mentorat, să îi determine să se intereseze și să fie motivați pentru activitata comună la observarea problemelor și definirea potențialului de dezvoltare a 30 de întreprinderi mici și mijlocii, care au fost alese ca și grup țintă la acest proiect transfrontalier.

După terminarea cursului vor fi formate grupuri, alcătuite dintr-un expert senior și doi experți junior, care vor oferi servicii de mentorat gratuite întreprinderilor alese. Un asemenea mod de lucru poate ajuta proprietarilor și conducătorilor întreprinderilor mici și mijlocii ca prin cunoașterea și aplicarea unui alt acces în definirea problemelor actuale și găsirea modului pentru soluționarea lor, să realizeze progrese pozitive în gestionare.

Pentru un număr de experți juniori vizita la întreprinderi poate fi o ocazie pentru încheierea unui contract de muncă sau un impuls suplimentar pentru a se gândi să înceapă o afacere independentă.

DSCF0015